Proiectul „HERCULES” a ajuns la a treia ediție!

Ministerul Sportului continuă inițiativa de a atrage copiii către sport!

În luna februarie, de-a lungul vacanței școlare, Ministerul Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, va desfășura a treia ediție a Proiectului “HERCULES”, program destinat atragerii copiilor către sport, care oferă elevilor cu vârste între 6 și 15 ani cursuri de inițiere în diferite discipline. Obiectivul este de a deprinde copiii cu practicarea sportului și a-i aduce mai aproape de performanță.

 “A treia ediție a Proiectului Hercules nu mai reprezintă o surpriză, ci o promisiune îndeplinită, după ce am obișnuit deja copiii cu oportunitatea de a face sport în vacanțele școlare. La edițiile anterioare am avut peste 11.500 de participanți la nivel național și sunt convins că perseverența este cheia succesului. Vom continua să oferim această deschidere în fiecare vacanță și să atragem tot mai mulți copii către sport. Este un proiect la care țin foarte mult și cred că el poate contribui la creșterea bazei de selecție și de performanță, dar și la o tânără generație mai activă și mai sănătoasă. Sportul școlar este un pilon important al Strategiei Naționale pentru Sport și îmi doresc să-l dezvoltăm în continuare”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.

Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: Karate, Atletism si Handbal.Cursurile de inițiere sunt susținute de antrenori cu bogată experiență, în directă colaborare cu federațiile sportive naționale, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi.

Pentru următoarele perioade de vacanță care vor fi pe parcursul anului 2023, entitățile sportive doritoare să participe în Proiectul ”Hercules”, sunt invitate să se adreseze Direcției Județene de Sport Vâlcea.

Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea.

Obiectivele Proiectului “HERCULES”:Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din județul Vâlcea;

  • Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
  • Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
  • Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
  • Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

Compartimentul de presă al D.J.S.T. Vâlcea

Se intocmeste clasamentul celor mai buni sportivi ai anului 2022!

 

În perioada 17 – 28 noiembrie 2022, la sediul Direcției Județene pentru Sport Vâlcea, din Ramnicu Valcea, strada Nicolae Bălcescu nr.24, se poate depune situaţia rezultatelor sportive obţinute în anul competiţional 2022, în vederea stabilirii clasamentului final al celor mai buni sportivi și antrenori ai anului 2022 din județul Vâlcea.

În acest sens îi rugăm pe toți cei interesați să depună la sediul nostru materialul întocmit, acesta trebuind să conțină toate rezultatele obţinute de către sportivii legitimați la clubul (asociația) dumneavoastră, (cadeţi, juniori I, juniori II, tineret și seniori), la Campionatele Naţionale (fără şcolare), Balcanice, F.O.T.E., J.O., Europene și Mondiale.

Director executiv,

Marinescu Bogdan

Declaratii de avere si interese DJST Valcea 2021

DA BĂLUȚOIU FLORENȚA CAMELIA

DA CĂTĂNOIU GABRIELA

DA COMANESCU ADRIAN CORNEL

DA DAN MARIUS-SILVIAN

DA DIACONU ROZALIA-CARMEN

DA DINU PAUL VIOREL

DA DUMBRĂVESCU IOAN

DA FOLESCU CARMEN NICOLLE

DA GEALAPU ILEANA

DA ION POPESCU CLARA GEORGIANA

DA MARINESCU BOGDAN

DA NADOLU SILVIA-ANA

DA POENARU IRINEL

DA PREOTEASA RODICA

DA SERBAN ANCA

DI BĂLUȚOIU FLORENȚA CAMELIA

DI CĂTĂNOIU GABRIELA

DI COMANESCU ADRIAN CORNEL

DA DAN MARIUS-SILVIAN

DI DIACONU ROZALIA-CARMEN

DI DINU PAUL VIOREL

DI DUMBRĂVESCU IOAN

DI FOLESCU CARMEN NICOLLE

DI GEALAPU ILEANA

DI ION POPESCU CLARA GEORGIANA

DI MARINESCU BOGDAN

DI NADOLU SILVIA-ANA

DI POENARU IRINEL

DI PREOTEASA RODICA

DI ȘERBAN ANCA

La multi ani in 2022 !

    
        Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea doreste tuturor un an nou linistit, un an cu multa sanatate si dorinte implinite! Mult succes in tot ceea ce v-ati propus!
        La multi ani in 2022!
Director executiv
D.J.S.T. Valcea
Marinescu Bogdan

Direcția pentru Sport și Tineret Vâlcea premiată la Gala Tineretului din România

 

 

Gala Tineretului din România este un eveniment care își propune să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri din România. În cadrul evenimentului inițiat și organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, D.J.S.T. Vâlcea a concurat alături de celelalte direcții din țară, obținând 2 premii importante din cele 10 secțiuni de premiere a performanțelor.

Astfel pentru Cel mai bun proiect de tineret derulat de către un Centru de tineret”, D.J.S.T. Vâlcea a obținut punctajul maxim cu proiectul Speak up”, o inițiativa a unor tineri, voluntari ai Centrului de Tineret Râmnicu Vâlcea care au identificat că atât ei, cât și colegii lor au nevoie de cursuri care să le îmbunătățească abilitățile și competențele de comunicare. Activitatea principală a  constat într-un curs de public speaking timp de 3 zile pentru 20 de tineri. Cursurile, oferite volutar de trainerii ARDOR OLTENIA, s-au desfășurat în weekenduri și au cuprins 6 sesiuni, iar prin intermediul metodelor folosite, jocuri de  cunoaștere și intercunoaștere, jocuri de energizare, brainstormingul, prezentarea interactivă, jocul de rol,  dezbaterea, analiza și autoanaliza, tinerii și-au dezvoltat abilități, competențe și atitudini în arta comunicării.

 Și la secțiunea “Cel mai bun proiect de tineret derulat de către DJST”, Vâlcea a urcat în fruntea clasamentului cu proiectul “Explorăm misterele naturii”, desfășurat în vara acestui an. Ideea proiectului a pornit de la realitatea  îngrijorătoare, că tinerii petrec din ce în ce mai puțin timp în natură, statisticile arătând  că aceștia sunt tot mai sedentari și afectati de efectele negative ale folosirii  deviceurilor. Proiectul  a fost pledoarie de a se “reîmprieteni” cu natura,  de a face mișcare,  de a fi înițiati în  tehnici de supraviețuire, de a relaționa cu alții tineri ca o alternativă la consumul excesiv de  internet. La cele 5 ateliere au participat  50 de tineri din județul Vâlcea. Atelierere au fost facilitate de voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Mircea  Cel Bătrân. Tinerii au învățat legile muntelui și și-au format abilități practice necesare pentru a se descurca în natură, și-au însușit un concept de viață sănătoasă, bazat  pe mișcare în aer liber.

D.J.S.T. Vâlcea mulțumește organizatorilor și juriului care a oferit aceste distincții compartimentului tineret, cu promisiunea că în anul 2022 vom continua astfel de proiecte benefice pentru tinerii din județul nostru. Dorim ca pe această cale să urăm colaboratorilor și tinerilor din județul Vâlcea un An Nou, plin de satisfacții și realizări, asigurându-i în continuare că în compartimentul de Tineret vor avea un partener deschis și ambițios în derularea proiectelor cu și pentru tineri.