Memorialul Constantin Teofilescu

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea în data de 03.11.2019 a fost partener în organizarea un eveniment sportiv care a devenit deja tradiție, Memorialul ”Constantin Teofilescu” Ediția a IX-a, la alergare pe șosea. Pentru ca lucrurile să meargă bine ne-am unit forțele cu Asociația Județeană de Atletism, Liceul Tehnologic ”Brătianu” – Drăgășani, Primăria Municipiului Drăgășani și numeroși sponsori.

Competiția s-a adresat atât amatorilor cât și profesioniștilor, astfel că atunci când s-a luat startul am putut vedea copii și tineri de la școlile din Municipiul Drăgășani, din comunele din împrejurimi, dar și din alte județe ale țării, alergând împreună pentru succes, cu toții fiind hotărâți să câștige.

A fost o competiție echitabilă pentru că s-a ținut cont de vârstă, astfel că fiecare participant a concurat la categoria la care s-a încadrat, la final sportivii fiind premiați în funcție de rezultat.

Organizarea a fost impecabilă, vremea a fost de partea concurenților, iar premiile au fost pe măsură, acestea constând în diplome, medalii, tricouri și bani pentru cei care au urcat pe podium. Fiecare participant atunci când a încheiat cursa a primit un tricou și o gustare, pentru a încuraja participarea și pe viitor.

Apreciem faptul că alături de organizatori, de când s-a dat startul și până când au fost premiați câștigătorii, a fost prezent domnul senator Bogdan Matei, Ministrul Tineretului și Sportului din România.

Mulțumim oamenilor de sport care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a evenimentului sportiv, dar și Primăriei Municipiului Drăgășani care ne-a fost alături și cu această ocazie.

Sport pentru fiecare!

Ce înseamnă tinerețea? Care sunt avantajele ei? Ce ar trebui făcut pentru copii și tineri?

Sunt întrebări la care noi, cei care suntem Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, încercăm să găsim raspunsurile potrivite, pentru ca cei care astăzi sunt caractere în formare să se dezvolte armonios.

Pentru asta am creat programe în două mari direcții sport și tineret. Pentru asta zi de zi suntem în teren alături de copii și tineri dornici să spargă monotonia vieții. Pentru asta punem timp și suflet de la noi, pentru ca ei, generația tânără să se descopere pe sine și să pășească armonios în viață.

Astăzi vorbim despre partea sportivă, fără a neglija însă activitatea de tineret, abordând activitatea din week-end-ul ce tocmai s-a scurs.

”Festivalul Crețenilor” s-a desfășurat în comuna Crețeni, adunând circa 100 de copii de la școlile din comunele învecinate – Amărăști, Glavile, Sutești, dar și din localitate, pentru a participa la probele sportive alergare de viteză, săritura la groapa cu nisip și fotbal.

”Cupa Boromir” a avut loc la Câineni unde au participat tot 100 de copii și tineri din Perișani, Malaia, Brezoi, Racovița, Voineasa și Titești întrecându-se la cros și fotbal.

Trofeul ”Săgeata de Argint” a fost organizat în parteneriat cu Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local ”Mircea cel Bătrân” la tir cu arcul și tir cu pistol air soft. Locația aleasă de aorganizator a fost Municipiul Râmnicu Vâlcea – Dealul Capela, unde tot un număr de aproximativ 100 de tineri au luat la ochi ținta.

”Cupa Rusidava” s-a desfășurat în Municipiul Drăgășani, unde 120 de copii fete și băieți au participat la o competiție de handbal, la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”.

Toți cei care s-au situat pe primele trei locuri de la toate competițiile enumerate mai sus au fost recompensați cu premii pe specificul fiecărei probe la care au participat, acestea fiind asigurate de către D.J.S.T. Vâlcea și partenerii săi.

Totodată specificăm faptul că autoritățile locale s-au îngrijit ca tinerii și copiii care au participat la întrecerile sportive să beneficieze de un sandvici și o sticlă cu apă.

Informațiile de interes public – Legea nr.544 din 12 octombrie 2001

Baza legală

Informaţie de interes public

Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

(Art. 2 litera b,
Legea nr.544 din 12 octombrie 2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public)

Informaţii exceptate

„Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a. informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b. informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c. informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d. informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e. informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f. informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
g. informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor. „

(Art. 12, alineatul 1,
Legea nr.544 din 12 octombrie 2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public)

A. Informaţii furnizate din oficiu – informaţii pe care instituţia publică este obligată să le facă publice fără a exista o solicitare în acest sens

„Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a. actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b. structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c. numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d. coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e. sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f. programele şi strategiile proprii;
g. lista cuprinzând documentele de interes public;
h. lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i. modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.”

(Art. 5, alineatul 1,
Legea nr.544 din 12 octombrie 2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public)

B. Informaţii furnizate la cerere, altele decât cele prevăzute să fie comunicate din oficiu – informaţii obţinute în urma unei solicitări adresată în scris sau verbal

„Solicitarea de informaţii de interes public este acţiunea verbală sau scrisă (pe suport de hârtie sau electronic) prin care o persoană (fizică sau juridică, română ori străină) poate cere informaţii considerate ca fiind de interes public.”

( Art. 20, alineatul 2,
Hotărâre nr. 123/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public)

„Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a.  autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
b. informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
c. numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.”

(Art. 6, alineatele 2 şi 3,
Legea nr.544 din 12 octombrie 2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public)

Informaţiile de interes public furnizate la cerere se pot obţine:

  • verbal, adresându-vă structurilor responsabile de informarea publică directă sau persoanelor responsabile de informarea publică, unde, dacă este disponibilă, informaţia solicitată va fi furnizată pe loc; dacă nu este posibil acest lucru, veţi fi îndrumat să depuneţi o solicitare în scris.

  • în scris, pe suport de hârtie sau electronicPentru a solicita informaţii de interes public, în baza prevederilor Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la infomaţiile de interes public, vă puteţi adresa persoanei responsabile de informarea publică desemnată la nivelul instituţiei. Pentru aceasta, descărcaţi formularul-tip pentru cererea de informaţii de interes public , completaţi rubricile şi trimiteţi-l prin fax, poştă sau email, pe adresele indicate. Cererea poate fi depusă şi direct la Secretariatul Agenţiei Naţionale Antidrog. În momentul receptării cererii, aceasta va căpăta nr. de înregistrare şi va fi tratată conform prevederilor legale în vigoare.

  • în cazul în care consideraţi că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public v-a fost încălcat (răspuns negativ la cererea de informaţii de interes public sau nerespectarea termenelor legale privind furnizarea răspunsului), vă puteţi adresa cu o reclamaţie administrativă directorului Agenţiei Naţionale Antidrog, completând unul dintre cele două modele de formulare de mai jos, funcţie de situaţia în care vă aflaţi:

Formular-tip pentru reclamaţie administrativă (1), în cazul primirii unui răspuns negativ la solicitarea dvs.

Formular-tip pentru reclamaţie administrativă (2), în cazul nerespectării termenelor legale privind furnizarea răspunsului la solicitarea dvs.

Expert Superior

Poenaru Irinel

Tel: 0250. 734.314
Fax: 0250.734.314
E-mail:djst.valcea@mts.ro
Adresa: B-dul Nicolae Balceascu nr. 24, Ramnicu Valcea, Judetul Valcea

Audiențe

Director Executiv

Prof. Marinescu Bogdan

Luni intre orele 10.00 – 12.00

Marti intre orele 10.00 – 12.00

Miercuri intre orele 10.00 – 12.00

Joi intre orele 10.00 – 12.00

Vineri intre orele 10.00 – 12.00

 

Program cu publicul

Luni – 09.00-15.00

Marti – 09.00-15.00

Miercuri – 09.00-15.00

Joi – 09.00-15.00

Vineri  – 09.00-13.00

CERERE – TIP 544

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/05/CERERE-TIP-544-.doc

RECLAMATIE ADMINISTRATIVA 1

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/RECLAMATIE-ADMINISTRATIVA-1-.doc

RECLAMATIE ADMINISTRATIVA 2

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/RECLAMAtIE-ADMINISTRATIVA-2.doc

 

 

Stat de funcții DJST Vâlcea

Stat functii DJST Valcea

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/10/Stat-functii-DJST-Valcea.pdf

Erată ștat de funcții DJST Vâlcea

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/10/Stat-functii-DJST-Valcea.jpg

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/10/Stat-functii-DJST-Valcea.1.jpg

Stat functii DJST VALCEA martie 2020

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/10/Stat-functii-DJST-VALCEA-martie-2020.doc

 

Cupa Posada!

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea,  în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, a organizat la Perișani ”Cupa Perișani”. Evenimentul sportiv este unul cu tradiție, ajungând anul acesta la a XVI-a ediție,

Probele la care au concurat sportivii au fost șah, tenis de masă și săritura în lungime de pe loc, competiția adresându-se elevilor de clasele I-VIII, împărțiți pe categorii de vârstă.

La start s-au adunat peste 100 de copii și tineri proveniți din Perișani, Boișoara, Câineni, Brezoi, Titești și Racovița, iar premiile au fost asigurate de către DJST Vâlcea și au constat în cupe, medalii și tricouri.

Mulțumim pe această cale Primăriei Perișani, reprezentată de către domnul primar Sandu Ion și Consiliului Local Perișani, pentru că s-au îngrijit ca toți participanții la întrecerile sportive să primească un pachet cu mâncare și apă.

Declarații de avere și iterese 2018

Băluțoiu Camelia Florentina

Declaratie de avere Camelia Balutoiu

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Camelia-Balutoiu.pdf

Declaratia de interese Camelia Balutoiu

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratia-de-interese-Camelia-Balutoiu.pdf

Cătănoiu Gabriela

Declaratie de avere Catanoiu Gabriela

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Catanoiu-Gabriela.pdf

Declaratie de interese Catanoiu Gabriela

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Catanoiu-Gabriela.pdf

Comănescu Adrian

Declaratia de avere Comanescu Adrian Cornel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratia-de-avere-Comanescu-Adrian-Cornel.pdf

Declaratia de interese Comanescu Adrian Cornel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratia-de-interese-Comanescu-Adrian-Cornel.pdf

Dan Marius Silvian

Declararie de avere Dan Marius Silvian

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declararie-de-avere-Dan-Marius-Silvian.pdf

Declararie de interese Dan Marius Silvian

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declararie-de-interese-Dan-Marius-Silvian.pdf

Dinu Paul Viorel

Declaratie de avere Dinu Paul Viorel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Dinu-Paul-Viorel.pdf

Declaratie de interese Dinu Paul Viorel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Dinu-Paul-Viorel.pdf

Diaconu Rozalia Carmen

Declaratie de avere Diaconu Rozalia Carmen

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Diaconu-Rozalia-Carmen.pdf

Declaratie de interese Diaconu Rozalia Carmen

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Diaconu-Rozalia-Carmen.pdf

Dumbravescu Ioan

Declaratie de avere Dumbravescu Ioan

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Dumbravescu-Ioan.pdf

Declaratie de interese Dumbravescu Ioan

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Dumbravescu-Ioan.pdf

Folescu Carmen Nicolle

Declaratie de avere Folescu Carmen Nicolle

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Folescu-Carmen-Nicolle.pdf

Declaratie de interese Folescu Carmen Nicolle

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Folescu-Carmen-Nicolle.pdf

Marinescu Bogdan

Declaratie de avere Marinescu Bogdan1

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Marinescu-Bogdan1.pdf

Declaratie de interese Marinescu Bogdan

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Marinescu-Bogdan.pdf

Gealapu Ileana

Declaratie de avere Gealapu Ileana

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Gealapu-Ileana.pdf

Declaratie de interese Gealapu Ileana

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Gealapu-Ileana.pdf

Ion Popescu Clara Georgiana

Declaratie de avere Ion Popescu Clara Georgiana

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Ion-Popescu-Clara-Georgiana.pdf

Declaratie de interese Ion Popescu Clara Georgiana

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Ion-Popescu-Clara-Georgiana.pdf

Nadolu Silvia

Declaratie de avere Nadolu Silvia

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Nadolu-Silvia.pdf

Declaratie de interese Nadolu Silvia

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Nadolu-Silvia.pdf

Poenaru Irinel

Declaratie de avere Poenaru Irinel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Poenaru-Irinel-1.pdf

Declaratie de interese Poenaru Irinel

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Poenaru-Irinel.pdf

Preoteasa Rodica

Declaratie de avere Preoteasa Rodica

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Preoteasa-Rodica.pdf

Declaratie de interese Preoteasa Rodica

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Preoteasa-Rodica.pdf

Socoleanu Amelia

Declaratie de avere Socoleanu Amelia

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Socoleanu-Amelia.pdf

Declaratie de interese Socoleanu Amelia

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Socoleanu-Amelia.pdf

Tufeanu Daniela

Declaratie de avere Tufeanu Daniela

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-avere-Tufeanu-Daniela.pdf

Declaratie de interese Tufeanu Daniela

http://djstvalcea.ro/wp-content/uploads/2019/09/Declaratie-de-interese-Tufeanu-Daniela.pdf

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sport la Vâlcea!

Chiar dacă a fost vară și copiii au fost în vacanță, pentru Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea activitatea a fost intensă. Dacă în taberele școlare glasurile copiilor s-au putut auzi încă din zori, dacă proiectele de tineret s-au desfășurat permanent, așa se face că și activitatea sportivă și-a urmat cursul firesc, astfel că pe toată perioada verii s-au desfășurat concursuri și întreceri cu caracter sportiv.

Și cum o vorbă din bătrâni spune că ”toamna se numără bobocii”, am găsit de cuviință să trecem în revistă activitatea D.J.S.T. Vâlcea, instituție subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, condusă la nivel local de prof. Bogdan Marinescu.

Activitatea a fost diversificată, deoarece s-au desfășurat 35 de competiții care s-au adresat atât sportului de masă, dar și sportului de performanță, aliniindu-se la start peste 2700 de copii și tineri sportivi.

Enumerăm mai jos câteva dintre evenimentele din calendarul propriu:

– Cupa Tenis Amatour – tenis de masă – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa 1 Iunie – jocuri sportive – Râmnicu Vâlcea;

– Memorialul Dan Ceaușescu –baschet– Râmnicu Vâlcea;

– Cocoșul de Hurez – box – Horezu;

– Cupa D.J.S.T. – fotbal – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa Prieteniei (Asociația Nevăzătorilor) – popice – Călimănești/Jiblea;

– ”Cupa Montaniardului” Ediția a VII-a – Olănești/Cheia;

– Scoala de Alpinism – 2019 – alpinism – Olănești/Cheia;

– Trofeul Olteniei – orientare – Băile Govora.

– Cupa Izvoarelor Editia a XXII-a – activități montane – Bărbătești;

– Cupa Cozia Mountain Run – alergare montană – Călimănești/Cozia;

– Cupa Rusidava Ediția a XIII-a – orientare – Crețeni;

– Cupa Imnului – inot, fotbal, baschet – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa Vâlcii – navomodele – Râmnicu Vâcea;

– Cupa Saishin Ediția a XX-a – karate – Râmnicu Vâlcea;

– Memorialul Valeriu Enăchescu – atletism – Drăgășani;

– Cupa Aditen – tenis – Băile Govora;

– Memorialul Gheorghe Dinu – haltere – Râmnicu Vâlcea.

Pentru toate competițiile derulate Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, împreună autoritățile locale și ceilalți parteneri ai săi, a asigurat fondul de premiere, oferindu-le tuturor celor care au urcat pe podium diplome, plachete, medalii, tricouri și materiale sportive după caz, pentru a recunoște valoare și efortul depus de fiecare dintre cei care s-au clasat pe primele trei locuri.

Mulțumim tuturor celor care au participat în calitate de sportivi la competiții și totodată multumim autorităților publice, profesorilor, antrenorilor, dar și părinților care susțin sportul și mișcarea sportivă.

Împreună suntem mai puternici, iar sportul mearge mai departe!

 

Comunicat de presă

Când spui ”vacanța de vară”, spui tot, pentru că asta înseamnă libertate, distracție, drumeție, relaxare, și de ce nu tabără. Pentru Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a fost un sezon plin, deoarece vara a început cu taberele pentru copii și tineri, oferindu-le participanților momente unice, care vor dainui peste timp.

Cele trei centre de agrement Cozia, Căciulata și Brădișor au fost pregătite din timp de personalul propriu pentru a primi cei 1600 de copii și tineri  din toată țara, din cele 10 serii, iar drumețiile, focurile de tabără și activitățile de petrecere a timpului liber au întregit eforturile, pentru ca toți cei care au optat să-și petreacă vacanța pe meleaguri vâlcene să aibă parte de cele mai bune condiții.

Și pentru ca totul să fie la superlativ, Compatimentul ”Tineret” din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, și-a desfășurat o parte din activitate în centrele de agrement unde au organizat tabere tematice.

În rândurile de mai jos dorim să împartășim din bucuria noastră și altora, descriindu-vă succint activitatea de la două dintre acestre tabere.

Tabăra Națională ”Descoperă, Cunoaște, Apreciază” de anul acesta a fost o tabără de tip militar, care a prins foarte bine la cei 80 de tineri prezenți, deoarece pe toată perioada șederii în Centrul de Agrement Brădișor au avut parte de instrucție militară (învioarare) în fiecare dimineață și de practicarea airsot-ului, care este un joc sportiv, unde participanții simulează un conflict sau efectuează misiuni cu ajutorul unor replici ale armelor reale.

Acest sport se bazeaza pe onestitatea celor implicați, deoarece la impact nu rămân urme care să poată fi detectate la jucătorul lovit, acesta din urmă recunoscând când a fost ”lovit”. Ca urmare a recunoașterii fiecărei lovituri care te scoate din joc, participanții dezvoltă un caracter puternic, nobil, bun de urmat.

Tabăra Națională ”Artă în natură” Ediția I, a fost organizată la Centrul de Agrement Cozia, unde 80 de tineri au putut să-și dezvolte creativitatea și a abilitățile inovative în domeniul artei. Gradul de informare a  acestora privind efectele benefice ale activităților nonformale în natură a crescut, dorindu-și să se implice în  activităţi de protejare şi conservare a mediului înconjurător.

”Artă în  natură” a oferit tinerilor în perioada 28 august – 3 septembrie 2019, într-un spațiu natural și ecologic,  o experiență reală  de învățare și de integrare  într-o echipă de dornică să-și dezvolte abilitățile, imaginația și creativitatea.

Tabăra a fost o pledoarie pentru practicarea activităților artistice în natură, ca o alternativă la consumul excesiv de gadgeturi. Practicând activități artistice și  nonformale în aer liber, cei 90 de  tineri din 15 județe ale țării și-au putut stimula starea de spirit, iar stima de sine a crescut.