Campionii României la Școala Gimnazială Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea!

Campionii României au ajuns la  Școala Gimnazială Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea, unde peste 100 de elevi de la clasele I-IV, au fost prezenți în sala de festivități, pentru a se întâlni cu Paul Dinu și Andreea Bîlă sportivi de performanță.

La eveniment au fost prezenți Dinu Paul – Viorel, Campion Mondial, Campion European, multiplu Campion Național și câștigator al Cupei Romaniei la karate. Bîlă Andreea – Raluca – Multiplă Campioană Națională, Europeană și Mondială de Karate și câștigătoare a Cupei României la karate, ambii din Râmnicu Vâlcea.

Pe lângă deschiderea cadrelor didactice, am găsit la această școală elevi dornici de mișcare, dornici de a practica un sport. Extrem de cuminți și extrem de atenți! Atunci când sportivii prezenți Paul Dinu și Andreea Bîlă i-au stimulat la mișcare, micutii au reacționat cu entuziasm, plecând acasă cu dorința de a-și determina părinții să-i ajute să practice sportul în mod organizat.

Ne dorim ca Vâlcea să fie un județ al sportului și de ce nu al sportului de performanță la cât mai multe ramuri sportive!

Campionii României la Liceul de Arte “Victor Giuleanu” Râmnicu Valcea

”Campionii României în școli, licee și universități” a ajuns și la Liceul de Arte “Victor Giuleanu”, unde au fost prezenți un număr impresionant de elevi, care pentru aproximativ 45 de minute au lăsat instrumentele deoparte și au stat de vorbă cu sportivi de valoare.
La eveniment au fost prezenți Dinu Paul – Viorel, Campion Mondial, Campion European, multiplu Campion Național și câștigator al Cupei Romaniei la karate. Bîlă Andreea – Raluca – Multiplă Campioană Națională, Europeană și Mondială de Karate și câștigătoare a Cupei României la karate, Roxana Moise,profesor de sport in cadrul liceului mai sus amintit, Adrian Comanescu – arbitru de fotbal și doamna Lelioara Alexandrescu, fostă atletă de performantă, multiplu medaliată la Campionatele Naționale de Atletism, actualmente antrenor de atletism și director la C.S. CHIMIA RâmnicuVâlcea.
Despre practicanții de karate și activitatea doamnei Lelioara alexandrescu am mai vorbit și în alte ocazii, unde am descris impresionanta cariera și activitatea pe care o desfășoară, iar pe acestă cale le mulțumim pentru disponibilitate și pentru deschiderea cu care au raspuns în derularea aceastui proiect.
Dorința noastră ar fi și aceea de a le mulțumi celor doi inimoși profesori de sport Roxana Moise și Adrian Comănescu care au ales să facă carieră, totodată dedicându-și timp pentru a forma oameni pentru societate din postura în care se află.
Roxana Moise este cunoscută și pentru faptul că a făcut parte din echipa „Razboinicii” din celebrul reality show Exatlon, care face senzaţie în această perioadă în România. În această competiţie, 20 de concurenti, dintre care 10 vedete, sunt într-o confruntare unică, ei folosindu-se de toate abilităţile lor fizice şi psihice pentru a-şi înfrânge adversarii şi pentru a-şi depăşi limitele. Totodată ea a fost prezentă în cadrul programului din postura de fostă handbalistă, având ocazia să le vorbească tinerilor elevi despre ceea ce înseamnă sportul de echipă.
Adrian Comănescu, dincolo de faptul că este profesor este și unul dintre valoroșii arbitri de fotbal de Liga I, unde din postura de central a fluierat la multe meciuri. Am aflat despre el că nu a fost ușor să ajungă să arbitreze la nivel înalt, dar prin multă muncă, efort fizic susținut și seriozitate a reușit să se afirme. Așa cum au spus și colegii de la alte sporturi, dacă ai o disciplină supravegheată atent și dacă muncești cu seriozitate și devotement, reușești să îți atingi obiectivul, fapt care l-a făcut pe experimentatul arbitru să-și câștige respectul pe terenul de fotbal.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a avut onoarea ca prin reprezentantul său, profesorul Bogdan Marinescu să fie alături de patru oameni de sport care au droit să le împărtășească și altora din experiența lor, pentru a le da un impuls celor care încă nu s-au hotărât să practice un sport.

Campionii Romaniei la Scoala Gimnaziala Anton Pann !

Astăzi 24.10.2018, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a avut onoarea ca  prin reprezentantul său, profesorul Bogdan Marinescu sa fie alături de trei mari sportivi ai județului Vâlcea și ai României, la Școala Gimnazială Anton Pann, în cadrul proiectului ”Campionii României în școli, licee și universități”.

Cu această ocazie ne-au fost alături doamna Lelioara Alexandrescu,  fostă atletă de performantă, multiplu medaliată la Campionatele Naționale de Atletism, actualmente antrenor de atletism și director la C.S. CHIMIA RâmnicuVâlcea, domnul Dinu Paul – Viorel, Campion Mondial, Campion European, multiplu Campion Național și câștigator al Cupei Romaniei la karate. Actualmente Maestru al Sportului, Antrenor Emerit, și Maestru Emerit al Sportului, prin Ordin de Ministru al Tineretului și Sportului, obtinand în anul 2017 Centura Neagră și gradul 5 DAN Karate Shotokan. Ne-a mai fost alături și  Bîlă Andreea – Raluca – Multiplă Campioană Națională, Europeană și Mondială de Karate și câștigătoare a Cupei României la karate. Actualmente Maestru Emerit al Sportului, prin Ordin de Ministru al Tineretului și Sportului, obtinând în anul 2014 Centura Neagră și gradul 2 DAN.

Acești trei sportivi au împartășit din experiența sportive și de viață acumulată de-a lungul anilor, elevilor de la școala mai sus menționată, dorind ca prin exemplul personal să-i determine pe aceștia să practice sportul.

Dorința noastră sinceră este sa vedem o nouă generație de sportivi ridicandu-se și ducând numele României pe treptele cele mai înalte ale podiumului, în întreaga lume.

Concurs de proiecte – Romania in Miscare!

Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea, Nicolae Balcescu/24, Ramnicu Valcea, judeţul Valcea, telefon 0250734314, fax 0350409929, email djst.valcea@mts.ro
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea organizează în perioada 03.10-12.10.2018 Concursul local de proiecte din cadrul Programului național „România în Mișcare” 2018, sub-programul P5-1 „Finanțarea nerambursabilă a structurilor sportive” . Bugetul alocat acestui Concurs local de proiecte în 2018 este de 63.000 de lei. Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte sportive sunt structurile sportive de drept privat, care au secții sportive, sau sunt afiliate la federațiile sportive naționale. Aplicanții sunt eligibili dacă au sediul social în județul Vâlcea. Valoarea finanțării solicitate/proiect se va încadra între 5000-9000 de lei pentru jocuri sportive și 3000-9000 de lei pentru depunerea dosarului de concurs: 03-10.10.2018, între orele 09:00 -16:00 de luni până joi și între orele 09:00-13:00 vineri (cu excepţia zilelor nelucrătoare), la secretariatul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, din Bulevardul Nicolae Balcescu, nr.24, Ramnicu Valcea, jud. Valcea sau prin poștă (nu se vor lua în considerare dosarele sosite la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, prin poștă, înregistrate după data de 10.10.2018, ora 13:00 sau depuse la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea după data de 10.10.2018, ora 13:00); etapa de verificare a eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară: 11-12.10.2018; afișarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare a eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară: 12.10.2018; depunerea completărilor: 15-16.10.2018, pana la ora 16.00; verificarea completărilor depuse: 17.10.2018; afișarea rezultatelor finale ale etapei de verificare a eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară: 17.10.2018; etapa de evaluare a proiectelor: 18-19.10.2018; afișarea rezultatelor etapei de evaluare a proiectelor: 19.10.2018; depunerea contestațiilor pentru etapa de evaluare a proiectelor: 22-23.10.2018; analiza contestațiilor pentru etapa de evaluare a proiectelor: 24.10.2018; afișarea rezultatelor la contestațiile etapei de evaluare a proiectelor și a rezultatelor finale: 25.10.2018; încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă: 26.10-29.10.2018. Perioada de desfășurare a proiectelor sportive: 30.10-07.12.2018. Contestațiile la concursul local de proiecte sportive se depun la sediul M.T.S. din str.Vasile Conta nr.16, sector 2, București, România. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv ghidul de finanțare, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului (www.mts.ro), site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Valcea (www.djstvalcea.ro) sau la se diul DJST Valcea Bulevardul Nicolae Balcescu, nr.24, Ramnicu Valcea, jud. Valcea.