În sala de sport a Școlii Gimnaziale – Costea Marinoiu, peste 180 de elevi de gimnaziu, au avut posibilitatea să vadă și să discute cu 2 dintre sportivii de performanță ai României. Și de această data cu calm și răbdare, Dinu Paul Viorel și Bîlă Andreea, doi practicanți de karate, au raspuns întrebărilor celor mici și au dat detalii despre viața de sportiv.
Așa cum am mai specificat și cu alte ocazii, Paul Dinu este– Maestru al Sportului – prin Ordin de Ministru M.T.S. – 2005; Antrenor Emerit – prin Ordin de Ministru M.T.S. – 2006; Maestru Emerit al Sportului – prin Ordin de Ministru M.T.S.- 2009; Antrenorul Anului 2011 în județul Vâlcea – declarat de D.J.S.T.Vâlcea – 2011; Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a – Decorat de Preşedintele României – 2012; Antrenorul Anului 2015 în județul Vâlcea – declarat de D.J.S.T.Vâlcea – 2015; Sportivul Anului 2016 în județul Vâlcea – declarat de D.J.S.T.Vâlcea. 2016.
Și Andreea Bîlă îi calcă pe urme mentorului său având în vedere parcursul ca sportiv de până acum.redăm mai departe câteva date despre sportiva care se pare că nu are limită în ascensiunea pe plan sportiv: Centura Neagră 2 DAN, antrenor de Karate, maestru emerit al sportului, arbitru naţional, componentă a Lotului Naţional de Karate al României, Vicecampioană Mondială (stilul Shotokan), Campioană Europeană (stilul Shotokan) şi Naţională de Karate seniori, multiplu medaliată la Cupele şi Campionatele Naţionale, Europene, Mondiale şi Internaţionale de Karate la Seniori, 6 ani în primi 10 sportivi ai anului în judeţul Vâlcea. La seniori a urcat de 76 de ori pe podium la finalele Campionatelor Naţionale de Karate, de 13 ori la Campionatele Mondiale, de 13 ori la Campionatele Europene, de 17 ori la Cupa României şi de 3 de ori la cupe internaţionale de karate seniori.
Mulțumim partenerilor noștri de la Inspectoratul Școlar Vâlcea pentru toată susținerea și colaborarea. Ne bucurăm că sunt dornici să promoveze un stil de viață sănătos în rândul elevilor din școlile de pe raza județului nostru.