Comunicat de presă

În perioada 16-23 noiembrie 2018, cluburile și asociațiile sportive sunt invitate să depună la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, din Râmnicu Vâlcea, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr.24, situația rezultatelor sportive obținute în anul competițional 2018, în vederea stabilirii clasamentului final, pentru Gala sportului Vâlcean, care va avea loc în data de 12.12.2018.

Materialul depus trebuie să conțină toate rezultatele obținute de către sportivii legitimați la clubul/asociația dumneavostră (cadeți, juniori I, juniori II, tineret și seniori), la Campionatele Naționale (fără cele școlare), Balcanice, F.O.T.E., Europene și Mondiale.

Campionii României la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea

 

O nouă zi, o nouă provocare! Continuăm să promovăm sportul, astfel că am ajuns și Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea cu programul ”Campionii României în școală, liceu și universitate”. Elevii claselor cu profil economic au avut ocazia să-i cunoscă și să le afle povestea celor doi sportivi de performanță Paul Dinu și Andreea Bîlă.

Știm că sportul aduce cu sine o stare de sănătate bună, un tonus muscular crescut și implicit bună dispoziție. Elevii claselor de liceu, au de ales ce vor să facă de acum înainte, deoarece pot aborda sportul din perspectiva performanței,sau doar pentru a-și menține starea de sănătate într-o formă cât mai bună, și de ce nu să lege prietenii de durată în sălile de sport.

Dacă abordăm sportul și din perspectiva educației și autodisciplinei,putem întelege faptul că acesta nu înseamnă doar performanță și obținerea de titluri, înseamnă un mod de viață. O viață trăită pentru sine, dar trăită și pentru generațiile care urmează, asta făcând ca cei ce vin din urmă să aibă repere și exemple bune de urmat.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea dorește tuturor să ia decizii înțelepte care să ajute la îmbunătățirea stilului de viață!