Direcția Județeană de Sport Vâlcea a întocmit Clasamentul Sportiv al Anului 2023 în care se regăsesc toți sportivii din județul Vâlcea, care au obținut rezultate aducătoare de puncte pentru județul nostru. După centralizarea tuturor rezultatelor sportive, compartimentul sport, a întocmit clasamentul total al punctelor obținute de sportivii vâlceni, în conformitate cu sistemul de atribuire a punctelor în raport cu rezultatele sportive, sistem emis de către Agenția Națională pentru Sport, puncte obținute la campionatele mondiale, europene, balcanice și naționale de la cadeți și până la seniori (exclus campionate școlare, universitare, militare, masters/veterani).
În clasamentul întocmit se regăsesc 92 de sportivi care au adus puncte județului nostru, fapt care nu poate decât să ne determine să afirmăm faptul că în Vâlcea se face sport de calitate, adică sport de performanță.
Suntem conștienți de faptul că rezultatele sportivilor vin în urma unei munci serioase a acestora, dar să nu trecem cu vederea faptul că și antrenorii lor au jucat un rol decisiv în obținerea acestor rezultate.
Vă prezentăm sistemul de atribuire a punctelor în raport cu rezultatele sportive, întocmit de Agenția Națională pentru Sport :
PUNCTAJE COMPETIȚII INTERNAȚIONALE OFICIALE
Competiția | Locul/Puncte | |||||
Loc 1 | Loc 2 | Loc 3 | Loc 4 | Loc 5 | Loc 6 | |
Jocuri Olimpice | 500 | 300 | 200 | 150 | 100 | 80 |
Jocuri Olimpice
tineret |
150 | 120 | 100 | 80 | 50 | 20 |
Campionat Mondial seniori | 200 | 150 | 120 | 90 | 60 | 30 |
CampionatMondial
tineret/juniori |
90 | 65 | 50 | 40 | 25 | 15 |
Campionat Mondial cadeti | 70 | 55 | 45 | 35 | 25 | 10 |
Campionat European seniori
(Jocurile Europene) |
100 | 75 | 60 | 45 | 30 | 15 |
Campionat European tineret/juniori | 50 | 35 | 30 | 22 | 15 | 8 |
Campionat European cadeti
(Festivalul Olimpic al Tineretului European)
|
40 | 30 | 25 | 17 | 12 | 6 |
Cupa Mondiala
seniori |
70 | 50 | 40 | – | – | – |
Cupa Europeana seniori | 40 | 30 | 25 | – | – | – |
Jocurile Mondiale Universitare | 50 | 30 | 20 | – | – | – |
Campionat Balcanic seniori | 20 | 15 | 10 | – | – | – |
Campionat Balcanic tineret/juniori | 10 | 5 | 3 | – | – | – |
Campionat Balcanic cadeti | 10 | 5 | 3 | – | – | – |
COMPIONATE NAȚIONALE
Competitia | Locul/Puncte | ||
Loc 1 | Loc 2 | Loc 3 | |
Campionat Național seniori
|
15 | 12 | 10 |
Campionat Național tineret | 10 | 7 | 5 |
Campionat Național junior I | 8 | 5 | 4 |
Campionat Național junior II | 5 | 3 | 2 |
- Pentru probele olimpice, individual/echipaj/echipă (sport individual), punctele se atribuie conform tabelelor.
- Pentru probele neolimpice individual/echipaj/echipă (sport individual), se acordă 50% din punctajele prevăzute în tabele.
- Pentru jocurile sportive se acordă dublul punctajului raportat la probele individuale, atât la competițiile internaționale, cât și la cele naționale.
- La realizarea clasamentelor (internaționale și/sau naționale) se operează astfel:
Tabele cu rezultatele sportivilor: listarea rezultatelor/sportivilor în raport cu nivelul performanței și după atribuirea punctelor conform criteriilor enunțate anterior.
Clasamente pe federații sportive: calculate prin suma aritmetică a punctelor atribuite fiecarui sportiv/rezultat;
Clasamente pe județe:
– calculate prin suma aritmetică a punctelor pline atribuite sportivului(-lor);
– calculate prin suma aritmetică a punctajului (proporțional) acordat fiecarui sportiv(club de legitimare ) (se împarte pe club legitimare/ se însumează pe sportiv).
Clasamente pe unități sportive:
– calculate prin suma aritmetică a punctelor pline atribuite sportivului(-lor);
– calculate prin suma aritmetică a punctajului (proporțional) acordat fiecarui club de legitimare a sportivului (dublă legitimare sau participare la echipaj/echipă).
- Pentru recordurile Olimpice, Mondiale, Europene, Balcanice, Naționale se acordă jumatate din punctajul prevăzut pentru primul loc, din competiția echivalentă a recordului respectiv, din tabelele anterioare.
Specificăm faptul că fără implicarea autorităților locale și județene în fenomenul sportiv, performanța fiecarui club/asociație sportivă ar fi fost greu de realizat.
Vă prezentăm mai jos clasamentul sportivilor întocmit conform criteriilor de mai sus:
NR. CRT. | NUME ŞI PRENUME
SPORTIV |
NR. PUNCTE | RAMURA SPORTIVĂ | CLUB
SPORTIV |
ANTRENOR |
|
BÎLĂ ANDREEA RALUCA | 158,66 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
UȚĂ ȘTEFANIA ALEXANDRA | 115,75 p | ATLETISM | CS ONEȘTI/ C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
VIȘAN
SORANA |
119,5 p | KARATE | C.S.S. RM.VÂLCEA | IONIȚĂ
MIHAI |
|
NECHITESCU FLORIN | 99 p | KARATE | C.S.S. RM.VÂLCEA | IONIȚĂ
MIHAI |
|
CONSTANTIN RAREȘ | 95,99 p | KARATE | C.S. SAISHIN RM.VÂLCEA | CONSTANTIN MARIAN |
|
PETCU
ANDREI |
70 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
BELICARU OCTAVIAN | 65 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
GRIGORIU
ȘTEFAN |
64 p | KARATE | C.S.S. RM.VÂLCEA | IONIȚĂ
MIHAI |
|
MURGEA VALENTIN BOGDAN | 61 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
FLOAREA DANIELA VASILICA | 53,995 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
PĂUNESCU
MIHAI |
53,99 p | KARATE | C.S. SAISHIN RM.VÂLCEA | CONSTANTIN MARIAN |
|
PĂUN ȘTEFANIA ALEXIA | 53,245 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
BUȘE
MIHAELA |
48 p | HALTERE | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | MOLDOVAN DANIEL |
|
BULAI PIȚOIU
ANDRADA |
45,5 p | HALTERE | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | MOLDOVAN DANIEL |
|
STOENESCU ANDREI | 44,99 p | KARATE | C.S. SAISHIN RM.VÂLCEA | CONSTANTIN MARIAN |
|
ISPAS
IRMA |
37,665 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
TĂNASE MARIO LAURENȚIU | 37,165 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
OLAH
LUCICA |
36,5 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
BOACĂ
MARIO |
35 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
GUSTIUC
DMITRII |
33,25 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
GHIMIȘ MARIA CLARA | 32,165 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
GOVOREANU
DANA MARIA |
32 p | ATLETISM | CHIMIA RM.VÂLCEA | BORȚA
ALINA |
|
GHIȚĂ
SILVIU |
29 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
COMAN ABEL ȘTEFAN | 26,5 p | KARATE | C.S.S. RM.VÂLCEA | IONIȚĂ
MIHAI |
|
BALINT
ȘTEFANIA |
23 p | ATLETISM | CHIMIA RM.VÂLCEA | BORȚA
ALINA |
|
DINU PAUL
VIOREL |
19 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
UDREL
ROBERT |
19 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
MEZEI ALEXANDRU | 18,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
DUMITRAȘCU
MARIO |
18,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
IORDACHE
LORENA |
18 p | ATLETISM | BRĂTIANU DRĂGĂȘANI | ORZA CRISTIAN |
|
TAPU
ANDREEA |
17 p | BOX | C.S. VÂLCEA 1924 | VÂLCEA RĂZVAN |
|
GHINEA ȘTEFAN ROBERT | 17 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
SÎRBU
ANDREI |
16 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
STANCIU
DENIS |
15,5 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
VLAD
ELENA |
15 p | PARA-KARATE | C.S.VÂLCEA 1924 | PAUL
DINU |
|
PĂTRU
VALENTIN |
15 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
CIUMA
MĂDĂLINA |
15 p | BOX | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | DOBRIȚOIU NICOLAE |
|
TOMA ANDREI ALEXANDRU | 14,66 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
DUMITRESCU CRISTINA | 14 p | JUDO | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | LUCIU
ION |
|
IONESCU ALIN ȘTEFAN | 13,5 p | PARA-KARATE | C.S.VÂLCEA 1924 | PAUL
DINU |
|
STANCIU RADU GABRIEL | 13,5 p | PARA-KARATE | C.S.VÂLCEA 1924 | PAUL
DINU |
|
POPA
CLAUDIA |
13,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
SERAFIM
ȘTEFAN |
13,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
BOGOSLOV ȘTEFANIA DIANA | 13,495 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
IONICĂ
ȘTEFAN |
13,25 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
IANCU MARIA ALEXIA | 12 p | PARA-KARATE | C.S.VÂLCEA 1924 | PAUL
DINU |
|
FUMUR
FLORIAN |
11 p | PARA-KARATE | C.S.VÂLCEA 1924 | PAUL
DINU |
|
CĂPĂȚÂNĂ
ROBERT |
11 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
GÎRLEANU DANIEL FLORIN | 10 p | BOX | C.S. VÂLCEA 1924 | VÂLCEA RĂZVAN |
|
VĂDUVA
MIHAI |
10 p | BOX | C.S. VÂLCEA 1924 | VÂLCEA RĂZVAN |
|
POPESCU SEBASTIAN | 10 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
VĂCARU
EDUARD |
10 p | KARATE | C.S.SEN SPORT RM.VÂLCEA | GHIȚĂ
SILVIU |
|
HAGIU
ALEXANDRU |
10 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
MUȘULETE
MEDEEA |
9,75 p | ATLETISM | C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
LUMINEANU
ERIK |
9,65 p | KARATE | C.S. SAISHIN RM.VÂLCEA | VLĂDUȚ CĂTĂLIN |
|
OLARU
ANDREI |
9 p | JUDO | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | LUCIU
ION |
|
POPESCU
NICOLETA |
9 p | KARATE | C.S.SEN SPORT RM.VÂLCEA | GHIȚĂ
SILVIU |
|
FLORESCU
MARIO |
8,5 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
BUTOI
ALEXANDRU |
8 p | BOX | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | DOBRIȚOIU NICOLAE |
|
SERAFIM
PETRU |
7,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
POPA
RĂZVAN |
7,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
DIACONESCU RAISA GABRIELA | 7,25 p | ATLETISM | C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
TIȚĂ BIANCA MARIA | 7,25 p | ATLETISM | C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
BOGDAN GHEORGHE PAUN | 7,25 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
OLARU
TEODOR |
7 p | JUDO | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | LUCIU
ION |
|
CĂLIN
GABRIEL |
7 p | KARATE | C.S. SAISHIN RM.VÂLCEA | VLĂDUȚ CĂTĂLIN |
|
PICIU
ALEXIA |
6,5 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
ZARIOIU
RADU |
6 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
COTORA ALEXANDRU | 6 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
BESTEA
BOGDAN |
6 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
BĂLAN
ELENA |
5 p | BOX | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | DOBRIȚOIU NICOLAE |
|
CIUMA ION
DANIEL |
5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
JAVAD
RAMIN |
5 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
ALEXANDRESCU DENISA | 4,5 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
RADU
EDUARD |
4,5 p | KARATE | C.S.SEN SPORT RM.VÂLCEA | GHIȚĂ
SILVIU |
|
DUMITRESCU ȘTEFAN | 4 p | ATLETISM | BRĂTIANU DRĂGĂȘANI | ORZA CRISTIAN |
|
GRECU ALEXANDRA | 4 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
ODAGIU ALEXANDRU | 4 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
UNGUREANU
LUCA |
4 p | ATLETISM | C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
ILINESCU
IUSTIN |
3 p | BOX | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | DOBRIȚOIU NICOLAE |
|
UNGUREANU
IARINA |
2,5 p | ATLETISM | C.S. VÂLCEA 1924 | ENESCU
ALINA |
|
BĂTĂGAN ILINCA PETRA | 2,5 p | ȘAH | JOCUL DE ȘAH RM.VÂLCEA | ION
DRAGU |
|
DEACONU
EDWARD |
2,5 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
NISTOR
ALIN |
2 p | KARATE | C.S.SEN SPORT RM.VÂLCEA | GHIȚĂ
SILVIU |
|
BÎRZESCU
ANDREEA |
2 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
BĂJENARU
MIHAI |
2 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
GÎRBAN
SEBASTIAN |
2 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
TONE
TUDOR |
2 p | KARATE | CS SPORT MAX RM.VÂLCEA | AVRAM
SORIN |
|
HAGIU
ALEXANDRU |
2 p | POWER LIFTING | C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA | PĂTRU VALENTIN |
|
MARTIN
VLAD |
1 p | KARATE | CHIMIA RM.VÂLCEA | PAUL
DINU |
|
MARIN
VANESA |
1 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |
|
DRAGNEA NICA ȘTEFAN | 1 p | KEMPO | CHIMIA RM.VÂLCEA | DANEȘ CONSTANTIN |