Astăzi 22.04.2019, începând cu ora 9.00, în pădurea Cotoșmanu a avut loc acțiunea de ecologizare ”Fii voluntar de ziua Pământului”, acțiune la care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a spus prezent, alături de ROMSILVA Vâlcea.
O echipă de 10 persoane din cadrul D.J.S.T. Vâlcea, alături de o altă echipa de 20 de personae de la ROMSILVA, au luat cu asalt pădurea mai sus amintită, pentru a o elibera de gunoaiele aruncate la întâmplare.
Nu mică ne-a fost mirarea atunci când ne-am afundat în pădure să dăm peste obiecte de tot felul, pe care omul le-a considerat fără de folos prin gospodărie, dar în loc să le pună frumos în tomberon și să le predea lucrătorilor de la salubritate, a considerat că este mai simplu să le abandoneze în natură.
Credem că dacă am reflecta puțin asupra urmărilor faptelor noastre, am fii mai determinați să intrăm în normalitate, iar atunci când ceva ne prisosește sau nu ne mai este de folos din cauza uzurii să procedăm la selectarea materialelor și nu la abandonarea lor în natură.
Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la natura care ne înconjoară aducând în atenția tuturor faptul că resursele sunt limitate. Să nu uităm că din natură bem apă, din natură respirăm, din natură trăim cu toții.
Dacă protejăm natura avem viață!