Am mai bifat o școala, unde ”Campionii României în școli, licee și universități”, program derulat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, a putut să le prezinte elevilor viața și palmaresul sportivilor.
De data aceasta am fost la Școala Generală nr.1 din Orașul Brezoi, un loc unde aproximativ 100 de elevi au luat parte la un program dedicat lor. Campionii, căci de data aceasta vorbim de doi sportivi, au luat parte la promovarea sportului în școlile vâlcene, fără să considere că ar fi putut face altceva în acest timp, au spus prezent, punându-se la dispoziția organizatorilor.
Paul Dinu și Silviu Ghiță, doi sportivi care nu mai au nevoie de o prezentare amplă a activității și palmaresului lor, pentru că sunt bine cunoscuți la nivel local, național și internațional, deoarece sunt doi dintre titanii sportului românesc.
Oamenii Paul Dinu și Silviu Ghiță, le-au marturisit copiilor că au fost extrem de mândri pentru faptul că au auzit de nenumărate ori cântând imnul de stat al României pe multe podiumuri, la Campionate Mondiale, Campionate Europene și Campionate Naționale de Karate Shotokan.
Copiii au putut sa afle direct de la Paul și Silviu, cum pe ei sportul i-a ajutat sa fie disciplinați în viață, să-și formeze o conduită morală, un caracter frumos și prietenii durabile.
Privind la viața sportivilor, nu avem decât să le urmăm exemplul și să facem sport, pentru că astfel vom avea parte doar de beneficii.