Concursul Local de Proiecte 2017

Ministerul Tineretului şi Sportului (M.T.S.) organizează în perioada 15 mai – 07 iulie 2017, prin D.J.S.T. VÂLCEA, Concursul local de proiecte de tineret 2017.
Tema concursurilor: Stimularea implicării tinerilor la viaţa societăţii
Aplicanţii eligibili pentru Concursul Local de Proiecte de Tineret 2017 sunt organizațiile neguvernamentale non-profit (O.N.G.) înfiinţate legal şi cu sediul în România, respectiv asociaţii, fundaţii şi federaţii, constituite și care funcționează conform prevederilor O.G. nr. 26/2000 cu modificările și completările ulterioare și fundațiile județene pentru tineret și a Municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret, care funcționează conform Legii nr. 146/2002 cu modificările și completările în vigoare.
Perioade: depunerea proiectelor: 15 mai – 06 iunie 2017, între orele 8.00-16.00 (cu excepţia zilelor nelucrătoare), la secretariatul D.J.S.T. VÂLCEA din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.24 sau prin poștă (nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul D.J.S.T. Vâlcea, prin poștă, înregistrate după data de 16 iunie 2016, ora 16.00 sau depuse la secretariatul D.J.S.T./D.S.T.M.B. după data de 06 iunie 2017, ora 16.00) ; etapa de verificare administrativă și a eligibilității: 07 -12 iunie 2017; afişarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare administrativă și a eligibilității: 12 iunie 2017; depunerea modificărilor și a completărilor: 13 iunie – 19 iunie 2017; reverificarea documentelor după modificări și completări: 20 iunie – 21 iunie 2017; afişarea rezultatelor etapei de verificare administrativă și a eligibilității după modificări și completări: 21 iunie 2017; etapa de evaluare tehnică pe bază de punctaj: 22 – 27 iunie 2017; afişarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică pe bază de punctaj: 28 iunie 2017; depunerea contestaţiilor: 28 – 30 iunie 2017; analiza contestaţiilor: 03 – 05 iulie 2017; afişarea rezultatelor la contestații: 06 iulie 2017 – la sediul M.T.S.; afișarea rezultatelor finale ale concursului: 07 iulie 2017 – la sediul D.J.S.T. Vâlcea; perioada de derulare a proiectelor de tineret: 17 iulie – 01 noiembrie 2017.
Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2017 la nivelul D.J.S.T. VÂLCEA este de 30.000 lei.
Prioritățile concursului: Cultură și educație nonformală; Sănătate, sport și recreere; Participare și voluntariat; Muncă și antreprenoriat.
Detalii suplimentare referitoare la concurs și metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului și de pe site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea.
Informații suplimentare cu privire la Concursul local de proiecte de tineret 2017 se pot solicita la adresa de mail djst.valcea@mts.ro